Sa povestim.
Nu stiu exact cand a inceput „Nemo Land – Arta de a fi parinte” in mintea mea, dar cu date concrete putem spune ca este un proiect fondat in 2006 de mine, Antonia Tugui.
Sunt psiholog si consilier si am fost fascinata de aceasta experienta minunata – aceea de a fi parinte. Eu insami sunt mama si din acest acest rol nu voi iesi, probabil, niciodata.
Am studiat cu multa curiozitate ce inseamna sa fii parinte, cu toate provocarile specifice varstelor in evolutie ale copiilor.
Zona de parenting este una dintre cele mai provocatoare ale existentei fiecaruia dintre noi, pentru ca ea atinge atat dezvoltarea afectiva si intelectuala a copiilor nostri, cat si zona relatiilor ce se dezvolta in cadrul familiei.
Din momentul in care am inceput sa vad copiii in contextul familiilor lor, s-a deschis o noua lume de posibilitati, de a oferi, de a incuraja, de a contribui in societatea in care traiesc, printre parintii pe care ii cunosc deja sau care doresc sa ajunga la mine.
Initial proiectul Nemo Land a pornit in 2006, prin deschiderea unui club de joaca in Tulcea. Acolo am desfasurat o diversitate de activitati, in care am vazut copii, parinti, educatori, profesori, invatatori, formatori. Copiii veneau sa se joace, sa isi aniverseze zilele de nastere sau participau la diferite proiecte educationale. Adultii veneau sa isi aduca aportul lor la cresterea sufleteasca si intelectuala a celui mic.
Mii de amintiri, conexiuni si experiente. Copii veseli, copii tristi. Multi cu familii deosebite, armonioase, dar multi avand doar un parinte sau poate nici pe acela. Multi parinti echilibrati, care stiau ce au de facut, dar multi ingrijorati, nestiind ce sa mai faca in rolul de parinte. Multi educatori sclipitori, dar destui infricosati, speriati si descurajati.
Astazi, acest proiect se desfasoara virtual. Consider ca principala contributie a proiectului „Nemo Land – Arta de a fi parinte”este aceea de a studia despre copii si despre parinti.
Beneficiul tau este acela de a iti largi nu numai cunostintele „despre cum sa” ci de a-ti extinde experientele. Vei beneficia in mod concret de continut prin articole, podcasturi, materiale video sau cursuri experientiale.
Continutul este despre parenting, acela bazat pe iubire neconditionata, respect si intelegerea copilului.
Nu ezita sa ma contactezi pentru intrebari, idei de articole, ori daca vrei si tu sa publici articole pe acest blog.
„A fi parinte este o arta lucrata cu iubire. Are rezultate eterne.”
Dacă dorești să faci o programare, pentru a intelege mai bine ce inseamna sa fii parinte este foarte simplu.
Sună la numerele de telefon afișate mai jos, trimite un email sau prezintă-te direct la adresa afișată.
- Telefon: 0740.045.963 0757.050.992
- Adresa:strada Slt. Gavrilov Corneliu, nr. 170, bloc A4, sc. B, parter, Tulcea, ROMANIA
- Email: antoniatugui@yahoo.com
/