Dezvoltarea copilului nu este o ştiinţă exactă, iar aceasta poate fi influenţată de diverşi factori. De aceea, nu trebuie să-ţi încadrezi copilul într-un şablon, iar dacă nu se potriveşte perfect, să te îngrijorezi şi să concluzionezi din start că este ceva în neregulă cu el. Psihologia copilului de 3 ani este extrem de complexă, prin felul în care acesta se mişcă, vorbeşte, se joacă şi relaţioneaza cu cei din jur.
De-a lungul timpului, în urma analizei medicilor şi a psihologilor, s-a realizat o listă a lucrurilor pe care le fac copii la anumite vârste, însă este perfect normal ca acestea să se întâmple mai devreme sau după vârstele indicate.
Din punct de vedere social şi emoţional, copiii la vârsta de 3 ani îi imită pe adulţii din jurul lor şi pe ceilalţi copii. Aceştia îşi exprimă afecţiunea, fără să existe un motiv anume care să-i determine să facă asta, cum ar fi faptul că primesc ceva dulce. Atunci când vine vorba de joacă, înţeleg mai bine regulile şi aşteaptă să le vina rândul. Când un alt copil plânge, reacţia nu este una pasivă, ci încearcă să înţeleagă ce se întamplă şi chiar să-l consoleze pe celălalt copil. De asemenea, înţelege conceptul de „al meu’, „al lui” şi respectă mai uşor bunurile altora, înţelegând anumite bariere. Spectrul de emoţii este unul mult mai complex, faţă de vârsta de doi ani. Începând cu această perioadă, separă destul de bine ideea de mamă şi tată, înţelegând mai bine rolul fiecăruia. Dacă se produc schimbari în rutina zilnică, o percep mult mai tare şi pot fi deranjaţi de asta. Acum au capacitatea de a se îmbrăca şi de a se dezbrăca singuri. La această vârstă, ei pot face parte dintr-un colectiv, iar comportamentul pe care îl dezvoltă la grădiniţă trebuie corectat şi modelat. În general, adulţii au tendinţa de a corecta comportamentele negative, uitând să le aprecieze pe cele pozitive.
Atunci când copilul se joacă liniştit cu un copil, mergi şi spune-i: „Bravo, mami, vezi ce frumos este să te joci cu ceilalţi copii, să împarţi jucăriile cu ei?”. Astfel, copilul va începe să repete acele comportamente care sunt lăudate. În schimb, dacă este certat în permanenţă, nu va mai ştii ce trebuie să facă de fapt, va fi debusolat şi va alege o atitudine revoltată şi poate chiar agresivă.
Din punct de vedere al limbajului şi al comunicării, la această vârstă, copiii pot urma instrucţiuni care implică până la două sau trei etape, de exemplu : „mergi la tata (care se află în altă cameră), ia jucaria de la el şi adu-o aici”, „du-te la baie, spală-te pe mâini şi întoarce-te la masă”. Legat de lucrurile cu care intră în contact, le ştiu denumirile aproape în totalitate şi înţeleg noţiunea de „pe”, „în”, „sub”. Acum, ştiu să spună numele, vârsta şi sexul sau numele unui prieten. Înţeleg noţiunea de plural nu doar a obiectelor, ci şi a persoanelor: „noi am fost în parc”, „ei au plecat”. Acum, nu reuşesc să comunice doar cu părinţii, care intuiesc foarte multe lucruri despre ce urmează să transmită, ci şi cu persoanele noi, fără să fie nevoie de intervenţia părinţilor. Pot purta dialoguri scurte de două sau trei propoziţii. Chiar dacă pronunţia nu este una foarte clară şi nu înţelegi fiecare cuvânt, înţelegi foarte uşor ce îşi doreşte să transmită. Atunci când au pronunţat greşit, repetă propoziţia, dar în mod corect, fără să râzi sau să te arăţi iritată. Astfel, vor învăţa să se corecteze.Oricum, sunt adorabili atunci când pronunţă greşit cuvintele, nu-i aşa?
Din punct de vedere locomotor, la vârsta de 3 ani, copiii se pot căţăra şi alerga cu uşurinţă, pot pedala pe o tricicletă şi pot urca şi coborî scările, păşind cu un singur picior pe fiecare scară.
Chiar dacă nu îţi poţi da seama cu uşurinţă, atunci când copilul are o problemă în dezvoltarea sa fizică sau emoţională, există anumite repere, pentru ca tu să ajungi la timp la un specialist:
# Copilul cade foarte des şi întâmpină dificultăţi în a urca scările;
# Salivează excesiv şi vorbirea este foarte neclară;
# Nu poate mânui jucăriile, chiar dacă sunt foarte simple;
# Nu vorbeşte în propoziţii;
# Nu înţelege intrucţiuni simple;
# Nu îşi doreşte să se joace cu alţi copii şi refuză chiar şi jucăriile;
# Nu obişnuieşte să facă contact vizual;
# Pierde capacităţi pe care le dobândise.
Acestea sunt nişte semnale de alarmă, dar nu reprezintă un diagnostic clar pentru copil. Este important să nu cauţi doar informaţii disponibile pe internet, ci să ceri părerea măcar a unui specialist. Chiar şi un medic poate să greşească; de aceea, înainte de a supune copilul unui tratament medicamentos sau unei terapii, cere mai multe păreri specializate.
Atunci când vine vorba de viaţa ta ca şi părinte, nu te lăsa intimidată şi bulversată de atitudinea celorlalte mame. Există foarte mulţi părinţi cu exces de zel, care consideră că au toate răspunsurile sau că au permisiunea de a critica metodele altor părinţi. Nu pica în această capcană. Nimeni nu este un părinte perfect şi niciun copil nu este perfect. Nici nu ar trebui să existe această noţiune. Există părinţi care fac tot ceea ce le stă în putinţă să fie nişte părinţi buni şi există copii cu diverse particularităţi şi nevoi. Există copii care nu vorbesc până la vârsta de trei ani, după care excelează la acest capitol sau copii care s-au dezvoltat „ca la carte” până la vârsta de trei ani, după care au început să aibă diverse tulburări. Evită să-ţi compari copilul cu alţi copii, pentru că pui presiune atât pe tine, cât şi pe copilul tău. Vei ajunge în situaţia în care poate îţi pierzi răbdarea cu copilul, atunci când nu îi reuşeşte ceva, pentru că ştii despre alţii că au reuşit. Nu trebuie să-i insufli teama de a greşi sau competitivitatea, percepută în defavoarea sa, pentru că, pe măsură ce trece timpul, va cunoaşte sentimente precum invidia, teama de eşec, teama de părinţi si de a încerca lucruri noi.
Pentru mai multe informatii contacteaza un specialist:
